Este o noțiune ce a necesitat zeci de ani pentru a fi denumită corect de criminologi și de psihologi, iar instanțele de judecată încă se străduiesc să ia măsuri eficiente împotriva unor astfel de fapte.
Cel mai periculos lucru pe care îl poate face un partener abuziv nu se rezumă la violența fizică. Nu este vizibil cu ușurință și nu apare în certificatele medico-legale. Multă vreme, nici măcar nu a apărut într-un cadru legislativ în România. Acest lucru s-a schimbat odată cu Legea 53 apărută în luna aprilie 2026. Sociologii au făcut o serie de studii ce au vizat femeile ce au experimentat relații abuzive, și au observat un tipar repetabil. Fiecare femeie a descris o viață care fusese treptat, aproape imperceptibil redusă la nimic, ele devenind simple instrumente pentru îndeplinirea nevoii de posesie a partenerului. Sigur, și bărbații pot fi victimele controlului coercitiv, însă majoritatea covârșitoare a cazurilor arată o vulnerabilitate ridicată în rândul femeilor.
Ca avocat, de-a lungul timpului am întâlnit multe femei, din diferite pături sociale, care s-au confruntat cu acest tip de violență socială (nu doar domestică). În cazul lor, controlul coercitiv s-a manifestat prin subjugare economică, dominanță afectivă și socială, ceea ce în timp se traduce printr-o stimă de sine anulată, lipsa dreptului de decizie și un sentiment de sine mult redus. Sigur, lucrurile se întâmplă treptat, aproape imperceptibil, pe parcursul anilor, fiecare caz fiind influențat de particularități socioculturale.
Si totuși, ce este controlul coercitiv? Am observat, din practică, faptul că oamenii își imaginează un partener agresiv ca fiind unul vizibil violent și furios. Realitatea este mult mai tulburătoare. De cele mai multe ori, aceștia sunt carismatici, fermecători și sunt capabili să reflecte dorințele profunde ale partenerei, motiv pentru care aceasta realizează mult prea târziu „ecosistemul” a cărui parte este, acea cușcă invizibilă creată prin dominanță și subjugare.
Controlul coercitiv folosește la maximum întărirea intermitentă, adică pedeapsa imprevizibilă urmată de recompensa imprevizibilă. Este cel mai puternic model de condiționare cunoscut în psihologia comportamentală. Este vorba de același mecanism utilizat de sloturile care garanteză câștigul la un anumit interval și creează adicția. De aceea legătura cu agresorul care este perceput -INDISOLUBIL- și ca persoană de suport, este atât de greu de rupt. Creierul dezvoltă o stare intensă de alertă și căutare a recompensei, cu o fixație intensă asupra evitării consecințelor (încălcarea “regulilor” partenerului!) și repetării momentelor de „recompensă”(perioada de calm). Devine dependent chimic de însăși persoana care îi provoacă rău.
Multe femei, victime ale violenței domestice își retrag plângerile după ce se prezintă în fața poliției. Există studii care arată clar că victimele au tendința de a se reîntoarce la partenerii lor în perioada critică ce urmează ulterior părăsirii agresorului sau prezentării în fața organelor de poliție. În Italia exista o procedură numită cod roșu, femeile fiind protejate prin măsuri clare în situații în care dau dovadă de ambivalență. În România nu există încă un protocol aplicabil în aceste situații sensibile, instanțele sau organele de urmărire penală luând pur și simplu act de retragerea plângerii. În multe cazuri, fix acest tip de situație a fost precursorul femicidului.
Și totuși, cum ar putea interveni un avocat, un psiholog sau chiar un asistent social în această situație, în care persoana decide să își retragă plângerea penală sau să renunțe la cererea privind emiterea unui ordin de protecție, deși factorii de risc nu s-au diminuat? Cred că o discuție amplă la nivelul instituțiilor ce pun în aplicare mecanismele de protecție împotriva violenței domestice este necesară, și nu doar utilă.
Părăsirea unei relații caracterizată de control coercitiv este unul dintre cele mai periculoase momente cu care se poate confrunta o femeie. În momentul în care copiii sunt implicați în aceste proceduri juridice, situația este mult mai complexă, fiind necesară o prioritizare a interesului superior al copilului raportat la drepturile părintești. Eficiența procedurilor legale în contextul obținerii unor rezultate optime, facilitate de noua legislație, necesită o colaborare reală și o comunicare eficientă între profesioniștii din toate sistemele implicate.
