De ce nu a plecat mai devreme?
Putem întreba victimele de ce nu au plecat mai devreme, însă știm că studiile arată clar că abuzul se intensifică în perioada post-separare. Formulând astfel întrebarea, presupunem că victima ar fi dispus în permanență de libertatea, resursele și siguranța necesare pentru a pleca.
Controlul coercitiv poate exista cu mult timp înainte ca cineva să îl recunoască drept abuz.
Analogia prof. dr. Evan Stark cu furnicile tâmplar care distrug încet fundația unei case surprinde foarte bine cât de insidioase pot fi aceste tipare. Este posibil să nu vezi imediat efectele, însă, până când acestea devin imposibil de negat, răul poate fi deja profund.
Există o serie de state care au recunoscut controlul coercitiv ca o formă de violență domestică. Alte jurisdicții, precum Anglia, Țara Galilor, precum și câteva state din Statele Unite, au făcut un pas suplimentar și au incriminat controlul coercitiv drept infracțiune, implementând o serie de metode de protecție pentru victime.
În România, în 2026, odată cu introducerea în Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice a noțiunii de control coercitiv, drepturile pe care legiuitorul le-a oferit victimelor s-au extins considerabil, dându-ne speranța că profesioniștii vor beneficia în viitor de formări specializate în a recunoaște tacticile folosite de abuzatori, având totodată responsabilitatea de a proteja copiii afectați de aceștia și de tacticile utilizate în dinamica familială.
Este necesar ca domeniul abuzului domestic să fie extins, astfel încât tacticile psihologice (idealizarea, umilirea, gaslightingul, manipularea, intimidarea și izolarea, abuzul sexual, financiar și, mai ales, utilizarea copiilor ca instrument de control al partenerului) să fie recunoscute și analizate în mod corespunzător.
Intenția abuzatorului este erodarea autonomiei victimei prin crearea confuziei mentale. Aceasta se induce ca urmare a alternării momentelor de critică, umilire, intimidare și control cu perioade de ignorare totală și tăcere, pentru a depriva emoțional victima, toate fiind urmate de momente de recompensă prin gesturi de aparentă afecțiune, atenție sau complimentare.
Toate aceste tactici descriu întărirea intermitentă, adică pedeapsa imprevizibilă urmată de recompensa imprevizibilă. Este cel mai puternic model de condiționare cunoscut în psihologia comportamentală. Este vorba despre același mecanism utilizat de sloturile care garantează câștigul la un anumit interval și creează adicția. De aceea, legătura cu agresorul, care este perceput și ca persoană de suport, este atât de greu de rupt.
În sala de judecată poate apărea un paradox.
De cele mai multe ori, în fața instanței de judecată se prezintă victima, care prezintă cele mai vizibile semne ale dezorganizării: anxietate, confuzie, ambivalență, dificultăți de concentrare și simptome asociate traumei. Starea fizică este și ea deteriorată, iar procesele psihice superioare (gândirea, memoria, voința, creativitatea, atenția) suferă o regresie cauzată în mare parte de frica și teroarea prezente în dinamica de familie.
La polul opus se situează agresorul, care afișează o imagine impecabilă, este rațional și are un discurs coerent, cu o structură logică asupra conflictului.
Dar aparența de coerență nu este, în sine, o măsură a credibilității. Ca profesioniști, avem responsabilitatea de a deosebi aparența de esență, în vederea înfăptuirii actului de justiție și a restabilirii echilibrului atât de necesar victimei.
În cadrul unui proces de dreptul familiei, există riscul ca participanții din procesul civil (judecător, procuror sau chiar experți judiciari) să fie biasați cognitiv de propria lor experiență de viață.
Controlul coercitiv se manifestă ca o serie de comportamente ce depășesc un cadru temporal și spațial. Asta înseamnă că, de-a lungul unei perioade de timp, se pot manifesta forme subtile de dominanță și control, ceea ce face mai dificilă, dar nu imposibilă, probarea acestora.
Pentru a demonstra controlul coercitiv, este necesară probarea unui tipar de comportamente. Pentru aceasta, este necesară analiza, documentarea, precum și prezentarea în fața instanței de judecată a unor probe utile și pertinente. În lipsa acestor condiții, probele pot fi considerate de judecător ca nefiind utile cauzei. Totuși, documentate pe termen lung și aduse în fața instanței, ele pot schimba modul în care instanța înțelege dinamica familială, atunci când sunt analizate nu ca incidente izolate, ci ca parte a unui tipar comportamental.
Dacă recunoașteți în această descriere propria situație, nu aveți nevoie să așteptați până când dovezile sunt „suficiente” sau până când vă simțiți pregătită să luați toate deciziile deodată. O analiză juridică făcută la timp, împreună cu un profesionist care înțelege dinamica controlului coercitiv, este primul pas pe care îl puteți face pentru a slăbi tiparul agresorului. Un specialist vă poate ajuta să vă clarificați drepturile, să stabiliți ce probe merită păstrate și cum pot fi documentate în siguranță, precum și să alegeți măsurile de protecție potrivite pentru dumneavoastră și pentru copii. Astfel, recăpătați treptat claritatea și controlul asupra propriilor decizii. Nu trebuie să parcurgeți singură acest drum.
